Tartă cu fructe

Răsfoind blogurile culinare din Canada am dat peste site-ul lui Ricardo unde am găsit rețeta tartei care am preparat-o de Paște și astăzi. Cea de Paște e la fel doar că am ornat-o cu căpșuni și blueberry,  astăzi am pus ce aveam acasă.

Blat:

  • 125 gr. unt
  • 300 gr. de făină
  • 2 gălbenușuri de ou
  • 70 gr. zahăr pudră

Cremă:

  • 4 lingurițe de făină
  • 4 lingurițe de amidon
  • 4 gălbenușuri de ou
  • 3 linguri mari de zahăr
  • 1 pahar de lapte
  • 1 pahar de frișcă de 35%

Pentru ornat:

  • banane
  • struguri
  • zmeură
  • sau oricare alte fructe

P.S. pentru ca fructele să se țină una de alta eu le-am uns cu jeleu preparat din sucul unei jumătăți de portocală și un pic de gelatină.

Mod de preparare:

Mixăm untul cu zahărul și gălbenușurile de ou până obținem o cremă. Adăugăm făina și frământăm bine. Aluatul îl punem la frigider pentru o oră. Apoi îl întindem și îl așezăm în forma dorită. Se coace la rolă la 350 °C. După ce s-a copt blatul îl lăsăm să se răcească. Între timp preparăm crema. Într-o cratiță de inox și nu de teflon amestecăm toate ingredientele din listă care ne sunt necesare pentru cremă, și punem cratița la foc mediu amestecăm regulat să nu să se formeze cocoloașe sau să nu să se lipească de fundul cratiței. Ținem cratița pe foc vreo 8 minute până se îngroașă crema . Când crema e gata o turnăm peste blat și o punem la rece să se răcească. După ce s-a răcit o ornăm cu fructe și voila tarta e gata.

Poftă mare.